Blog

Anxietatea este o emoție normală!
Deci, hai să facem puțină arheologie emoțională.
Acum vreo 200.000 de ani, strămoșul nostru nu stătea la birou îngrijorat de un mail netrimis. Stătea în savană, moștenind de la evoluție un singur job: să nu ajungă prânzul altcuiva. Și pentru asta, corpul lui a inventat o alarmă genială: anxietatea. Un fel de gardian de noapte cam paranoic, dar eficient, care la orice foșnet de tufiș țipa: „Pericol! Fugi sau luptă!”
Mecanismul e simplu și, sincer, destul de elegant: creierul detectează ceva ce interpretează drept amenințare, amigdala sună alarma, iar corpul se pregătește instant de acțiune, adrenalină, cortizol, inimă la 140, mușchi încordați, digestia pusă pe pauză. Toate astea într-o fracțiune de secundă, fără ca tu să apuci să te consulți cu tine însuți dacă e cazul sau nu. Problema e că acest gardian nu s-a mai actualizat de pe vremea tigrilor cu dinți-sabie. El tot crede că suntem în savană. Doar că azi, în loc de tigru, apare un notification de la șef, un extras de cont, sau gândul „oare am spus ceva prostesc la petrecerea de aseară :)))”. Gardianul, sună aceeași alarmă de moarte iminentă, indiferent de pericol.
Și iată paradoxul frumos: anxietatea nu e un bug al speciei umane, e chiar motivul pentru care specia umană mai există. Strămoșii noștri anxioși, da, chiar ei, cei care verificau de două ori dacă peștera e sigură, care nu se aventurau nepăsători în întuneric, au apucat să aibă copii . Cei relaxați, gen „ba, hai să văd ce-i cu zgomotul ăla din tufiș, sunt sigur că-i totul ok”... nu prea au mai apucat.
Deci, din perspectivă evolutivă, anxietatea a fost mereu prezentă, doar că omenirea n-a stat să-i dea nume și diagnostic la fiecare tresărire. Un om din Evul Mediu nu se ducea la vraci să-i spună „am anxietate generalizată”, el doar știa că-i e frică de ciumă, de foamete, de război, de vecinul care se uită ciudat la el, și continua să are pământul mai departe cu inima cât un purice. Anxietatea era acolo, activă, dar contopită firesc în viață, nu izolată și etichetată ca ceva „de rezolvat”. Ce s-a schimbat azi nu e faptul că avem mai multă anxietate decât aveau strămoșii, ci faptul că avem mult mai puține tufișuri reale și mult mai mult timp liber să ne gândim la ele imaginar. Gardianul din noi n-are treabă cu tigrii, așa că își găsește de lucru cu gândurile.
O recomandare din partea mea…ca psiholog: Nu încerca să scapi de anxietate. Serios. Gardianul ăla din tine nu poate fi concediat, e angajat pe viață. Tot ce poți face e să-i explici, de fiecare dată când sună alarma, că nu-i chiar tigru :))) e doar un mail. Tratează-l ca pe un coleg de muncă exagerat de vigilent, îl asculți, îi mulțumești pentru grijă, dar nu-l lași să conducă ședința…sau sună-mă și îți explic cum sa faci atunci când intrați în conflict!